Inchirieri autocare

Închirierea microbuzelor și autocarelor: o sarcină deloc dificilă dacă afli tot ce trebuie să știi

 Există numeroase situații când este nevoie de găsirea celor mai bune soluții de transport, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Însă, este esențial ca firma de transport persoane de la care se vor închiria microbuze sau autocare să îndeplinească anumite aspecte, prin intermediul cărora să poată oferi cele mai bune condiții de confort și siguranță pentru toți pasagerii.

  Sunt numeroase astfel de firme, de aceea poate fi dificil de ales o firmă care să ofere servicii de cea mai bună calitate, care să țină cont de toate cerințele și pretențiile acestora, atât prin prisma vehiculelor oferite pentru închiriere, cât și a soluțiilor găsite pentru fiecare grup de persoane în parte.

  În cele ce urmează, vor fi prezentate care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o firmă de transport, care sunt cele mai frecvente situații care impun închirierea unui autocar sau microbuz, dar și care sunt avantajele călătoriei cu un microbuz sau autocar, față de alte mijloace de transport.

Care este cea mai potrivită firmă de unde pot fi închiriate microbuze și autocare?

  În mare parte, o firmă care se ocupă cu închirierea microbuzelor sau autocarelor oferă același lucru. Însă, pentru ca întreaga călătorie să fie un succes, este necesar ca această firmă să îndeplinească mai multe condiții, nu doar aceea de a deține propria flotă auto.

1. Experiența

  Cel mai important aspect pe care trebuie să îl iei în calcul atunci când îți îndrepți atenția spre o astfel de firmă este vechimea acesteia în domeniu. În acest fel, o vechime mare este cea mai potrivită, căci de-a lungul timpului, angajații și personalul firmei va acumula suficientă experiență în domeniu. Datorită experienței, se vor putea oferi cele mai bune soluții personalizate fiecărui client în parte și cele mai bune mijloace de transport care să corespundă cerințelor acestuia. Pe scurt, cu cât experiența este mai mare, cu atât vei beneficia de cele mai bune servicii, la cele mai înalte standarde.

2. Flota auto

  Flota auto deținută de acea firmă de transport trebuie să fie formată doar din microbuze și autocare moderne, cu facilități diverse, astfel încât să poată fi acoperite toate cerințele clienților, indiferent că este vorba despre o excursie școlară sau organizarea unui transport de afaceri. La fel de important este și ca vehiculele să aibă întotdeauna toate reviziile și inspecțiile tehnice la zi, pentru a garanta o experiență deosebită pe tot parcursul călătoriei.

3. Prețul

  În momentul închirierii, atunci când trebuie aflate toate detaliile despre mijlocul de transport, este necesar să se discute în privința tarifului care va fi achitat. Astfel, trebuie discutat încă de la început asupra tuturor opțiunilor incluse în preț, fie că este vorba despre combustibil, șofer, taxe de drum, rovignete sau asigurări RCA și Casco. Toate acestea trebuie stabilite, astfel încât în tariful ce trebuie achitat pentru un microbuz sau autocar să nu mai apară taxe sau alte costuri pe parcurs. Asigurările sunt importante, atât pentru a proteja pasagerii pe parcursul călătoriei, în cazul unui eveniment neplăcut, dar și bagajele acestora. Prețul care va fi achitat pentru serviciul de închiriere trebuie să reflecte perfect condițiile pentru transport, și chiar dacă vei apela la o firmă ce are prețuri competitive, standardele de înaltă calitate trebuie întotdeauna îndeplinite.

4. Șoferii

  Microbuzele sau autocarele pe care firmele de transport le oferă spre închiriere vin mereu la pachet cu un șofer inclus. Ceea ce este foarte bine, căci în acest fel, nu va trebui să duci grija condusului sau a rutelor alese. Totuși, trebuie ca șoferii să fie adevărați profesioniști și experimentați, prietenoși și săritori, să dețină numeroase cunoștințe în domeniul transportului și să garanteze aducerea pasagerilor în siguranță la destinație. Acest aspect este și mai important atunci când microbuzul sau autocarul este închiriat pentru efectuarea unor excursii școlare.

  Pentru liniștea tuturor, pot fi căutate în mediul online recenzii ale vechilor clienți sau știri referitoare la respectiva companie de transport. În acest fel, se vor afla dacă au existat anumite situații neplăcute. Totuși, în cazul firmelor de transport cu vechime de peste 10 ani sau mai mult, în acest domeniu, cel mai probabil serviciile oferite sunt de bună calitate, iar clienții aleg să revină mereu și să ofere feedback-uri pozitive, fiind mulțumiți de experiența avută.

Care sunt cele mai frecvente situații care necesită închirierea unui microbuz sau autocar?

  Închirierea microbuzelor sau a autocarelor devine o necesitate și o alegere optimă, iar situațiile cele mai frecvente vor fi prezentate în cele ce urmează:

1. Organizarea unor excursii școlare

  Dacă faci parte din categoria cadrelor didactice, știi cu siguranță că excursiile organizate în timpul anilor de școală sunt amintiri pe care copii nu le vor uita toată viața și prin intermediul lor le poți oferi acestora experiențe total diferite de ceea ce învață în băncile școlii, le poți oferi posibilitatea de a descoperi că și profesorii sunt distractivi și te poți apropia de ei prin alte metode mult mai plăcute.

  Însă, atât părinții, cât și tu ca profesor, îți faci griji legat de oferirea unui transport care să asigure tot confortul necesar celor mici și călătoria în condiții de deplină siguranță.

  Dacă vei ține cont de toate sfaturile de mai sus, cu siguranță vei face cea mai potrivită alegere în ceea ce privește închirierea microbuzului sau a autocarului.

2. Transport de afaceri

  Afacerile sunt importante pentru clienți, le aduc bani și diverse colaborări viitoare foarte importante pentru dezvoltarea companiei lor. De aceea, în cazul în care un astfel te client va apela la o firmă de transport pentru a închiria un microbuz sau autocar, pentru diverse situații, precum preluarea unor colaboratori din diverse locații, de la aeroport sau chiar din diverse orașe, aceștia cer respectarea unor standarde înalte de confort și calitate. Și probabil, punctualitatea nici nu mai trebuie precizată în acest caz, căci este absolut esențială.

3. Transportul angajaților

  Multe firme își au sediile în afara orașelor, din diverse motive, de aceea, colaborarea cu o firmă de închirieri microbuze și autocare poate fi cea mai bună soluție, astfel încât să aibă garanția că toți angajații vor avea posibilitatea de a ajunge zilnic la program. Beneficiile vor fi astfel de ambele părți, căci și angajații vor aprecia din plin acest gest făcut de către angajator.

4. Excursii turistice

  În zilele noastre, există în mediul online diverse site-uri de unde pot fi cumpărate cazări în diverse locații, atât din țară, cât și din străinătate. Însă, pe lângă cazare, clientul mai trebuie să se ocupe și de asigurarea transportului până la destinație.

  Indiferent dacă este o excursie organizată de către o firmă de turism sau de o persoană fizică, firma de transport poate, datorită experienței acumulate, să ofere cele mai rentabile soluții pentru transport, care să țină însă cont de toate cerințele și pretențiile clienților.

5. Evenimente speciale

  Organizarea unor evenimente speciale, precum nunțile, botezurile sau înmormântările, sunt situații speciale când se impune prezența tuturor rudelor sau a prietenilor. Și cum este foarte posibil ca o mare parte dintre aceștia să locuiască în alte părți ale țării, cea mai potrivită metodă pentru a-i aduce la eveniment este închirierea unui microbuz sau autocar. În acest fel, vor ajunge la timp pentru a fi alături în acea zi specială, dar vor avea parte și de o călătorie confortabilă, fără a simți oboseala resimțită dacă ar conduce propriul autoturism.

  Cu siguranță există mult mai multe situații ce necesită serviciile unei astfel de firme de închirieri, însă acestea sunt cele mai importante.

Care sunt avantajele călătoriei cu autocarul?

  Cu siguranță te-ai gândi că o călătorie cu microbuzul sau autocarul este extrem de stresantă și obositoare, însă lucrurile nu sta deloc așa, iar în cele ce urmează vor fi specificate cele mai importante avantaje pe care le poți avea dacă vei călători în acest fel:

1. Costul

  Dacă vei alege să călătorești împreună cu un grup de persoane, atunci costurile pentru o călătorie vor fi foarte mici și nu va mai trebui să duci grija combustibilului, a parcărilor, a taxelor de drum, a asigurărilor sau a reparațiilor( dacă se întâmplă un eveniment nefericit).

  Mai mult, dacă vei ajunge să compari costul unui bilet cu microbuzul sau autocarul cu cel al unui bilet de tren sau avion ori cu costul necesar pentru a călători cu propria mașină, vei observa că această variantă este mult mai convenabilă din punct de vedere financiar.

2. Confortul

  Microbuzele și autocarele moderne sunt dotate cu tot felul de facilități care să ofere cât mai mult confort pasagerilor, precum scaune foarte mari, rabatabile și confortabile, în care poți chiar să tragi un pui de somn.

  Călătoria cu propria mașină până la destinație poate deveni foarte obositoare și chinuitoare, astfel încât, la sosire, vei avea nevoie de o perioadă de timp de recuperare. Și cine își dorește acest lucru, mai ales dacă este vorba despre o vacanță.

3. Siguranța

  Pe lângă faptul că toate modele noi de microbuze și autocare sunt foarte moderne, sigure și confortabile, șoferii care le vor conduce sunt, și ei, profesioniști cu multă experiență în arta condusului, al căror scop este călătoria în siguranță a pasagerilor. Aceștia pot conduce impecabil indiferent de condițiile meteo sau rutiere și sunt mereu la curent cu toate reglementările rutiere.

  Avantajele sunt mult mai multe, putând include aici grija pentru mediu, disponibilitatea, ușurința de a găsi și închiria cel mai bun microbuz sau autocar cu doar câteva click-uri și lista poate continua.

  În concluzie, trebuie ca atunci când ai o situație specială ce necesită căutarea unui mijloc de transport potrivit și eficient, nu uita să ții cont de toate cele de mai sus, iar atunci vei avea cu siguranță o călătorie și o experiență plăcută pe tot parcursul drumului.

Call Now Button